CFR 2003** „Ne spălam singuri treningurile!”

Redactor:
Andra Lupou
CFR 2003**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sârbul Svetozar Mijin a jucat în Gruia între 2003 și
2006, a contribuit la promovarea echipei în Liga I și la
ascensiunea ei în elita fotbalului românesc, apoi a ajuns să
evolueze în India, la Mahindra United.
Șase ani au
trecut de când primul străin a pus piciorul pe meleagurile clujene:
mijlocașul sârb Svetozar Mijin. „Era un club mic și jucam în
Divizia B”, este primul lucru pe care și-l amintește Mijin,
actualmente în India, la Mahindra United. Mijlocașul recunoaște că
pe Someș a petrecut cea mai frumoasă perioadă din viața sa.
„Aventura la CFR este cea mai plăcută și mai interesantă din
cariera mea de fotbalist. Când am venit eu la Cluj, am găsit un
club mic, jucam în Divizia B și îmi amintesc că eram pe locul 6”,
povestește Mijin, care spune că a prins cea mai dificilă perioadă a
clubului.

Când echipa era în Liga a II-a, domnul Paszkany era
supărat pentru că la început nu avea rezultate și voia să iasă din
fotbal. Erau atunci și ceva probleme cu antrenorul. Niște prieteni
apropiați l-au convins însă să nu renunțe. Paszkany și Mureșan erau
doi oameni pasionați de fotbal, care voiau să facă performanțe cu
acest club
„, rememorează sârbul.
Stadion de Liga Campionilor, salarii de sute de mii de euro și
trofee erau doar niște visuri pentru primul străin al
„feroviarilor”, care spune că CFR era doar o umbră a ceea ce este
acum. „Pe atunci condițiile nu erau bune, țin minte că mergeam în
cantonament la Vatra Dornei, unde aveam două treninguri de
antrenament pe care trebuia să le spălăm pe rând”, conchide
mijlocașul.

„Cel mai mult m-a marcat Dorinel Munteanu. M-a schimbat ca
și jucător, mi-a dat încrederea necesară. Dorinel era un adevărat
profesionist. El a transformat CFR-ul într-un club
mare”
Svetozar Mijin, fost jucător CFR

Străinii, rețeta
succesului

Svetozar Mijin a fost cel care a deschis poarta străinilor la
clubul clujean, iar acum clujenii par să fie dependenți de cei care
le-au adus primele trofee în vitrină. Sârbul este de părere că,
fără străini, „feroviarii” nu ar fi reușit asemenea performanțe.
„Nu cred că CFR ar fi ajuns unde este fără străini. Nu pot să zic
că fotbaliștii români nu sunt valoroși, dar jucătorii aduși din
afară au schimbat mentalitatea”, crede Mijin.

Regretă
că nu a jucat în Liga Campionilor

Svetozar Mijin pare să fie talismanul norocos al clujenilor. „Eu am
știut tot timpul că CFR va ajunge o forță mare în România. Din
momentul în care am promovat, presiunea a crescut la fel ca și
setea de rezultate. În primul an eram pe locul 11, apoi am urcat pe
locul 5, apoi 3 și doar în patru ani CFR a luat titlul. Sincer, îmi
pare rău că nu am apucat să joc în Liga Campionilor, dar asta e
viața de fotbalist”, spune Mijin.

12 milioane de euro a plătit
Paszkany pentru jucătorii străini achiziționați, sub conducerea lui
trecând prin Gruia peste 45 de stranieri.

„Fotbal la peste 50 de grade!”

După șase ani petrecuți în România, Svetozar Mijin (foto,
numărul 10) a ajuns să joace în celălalt capăt al lumii, tocmai în
India, țară pe care a ales-o mai mult din curiozitate.

Cum ai ajuns în India?
Totul s-a întâmplat foarte repede. M-a sunat un impresar și mi-a
spus de această ofertă. Am zis să schimb ceva, să încerc ceva nou,
pentru că sunt de atâția ani în România. Sincer, nu am știut nimic
de fotbalul din India, dar acum nu îmi pare rău că sunt aici.
Mahindra este cea mai mare companie producătoare de mașini din
India, iar clubul Mahindra United aparține de această firmă.

Ai fost motivat și de partea financiară?
Nu am venit aici pentru bani, pentru că aici câștig cât luam în
România. Viața este în schimb ieftină și nu am probleme. Cel mai
bine plătit străin are aici cam 20.000 de dolari pe lună, iar
jucătorii autohtoni câștigă cam 3.000 de dolari într-o lună.

„Am
făcut și 3 ore până la stadion!”

Cât de diferit este fotbalul indian față de cel
românesc?

Nu se compară cu fotbalul european, nivelul este mult mai scăzut.
Cricket-ul este aici sportul numărul unu, fotbalul este abia la
început. Aici avem o competiție la care participă toate cele 26 de
state din India. Echipa mea se bate la titlu împreună cu alte 14,
iar campionatul începe la 1 octombrie.

Cum te-ai adaptat la viața de acolo?
Nu a fost dificil să mă adaptez, însă mă omoară căldura. Este
foarte cald aici, aproape insuportabil. Am jucat și la peste 50 de
grade. Clima este cea mai mare problemă a mea. De asemenea stau în
cel mai populat oraș indian, Mumbay, care are mai mult de 13
milioane de locuitori. Odată am mers cu mașina mai mult de trei ore
prin oraș ca să ajung la destinație, e foarte aglomerat. Condițiile
sunt bune, dar nu se compară cu cele din Europa.¢

„Antrenorul este foarte respectat aici, peste cuvântul lui
nu se trece”

Mijin Svetozar, mijlocaș Mahindra United

„Sunt de puțin timp aici și nu am apucat să fac mare lucru,
să vizitez sau să ies în cluburi. India este o țară extrem de
frumoasă”

Svetozar Mijin, mijlocaș Mahindra United

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1 ianuarie 2025
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Ca după război: imagine ”horror” cu un fotbalist, imediat după FCSB – Olympiacos + Mesaj ironic, de două cuvinte
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
BREAKING NEWS | Răsturnare de situaţie la FCSB! Gigi Becali s-a răzgândit, după prima decizie luată:
BREAKING NEWS | Răsturnare de situaţie la FCSB! Gigi Becali s-a răzgândit, după prima decizie luată: "Ce să mai?"
Boala autoimună de care suferă Iuliana Pepene, prezentatoarea de la Antena 1! Diagnosticul care i-a schimbat complet viața
Boala autoimună de care suferă Iuliana Pepene, prezentatoarea de la Antena 1! Diagnosticul care i-a schimbat complet viața
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Destinații de vacanță
Destinații de vacanță "interzise". De ce turiştii nu mai sunt bineveniţi în aceste locuri
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru…
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei
Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda…
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la Mioveni – VIDEO
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la Mioveni – VIDEO
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale
×